Despre noi

Cateva cuvinte despre mine

Sunt bruneta. Nu rideti, este relevant. They say blondes have more fun. Well, I don’t have, I AM more fun!

Sunt secretara/ asistenta personala de aproape o viata, desi daca spun asta, veti crede ca sunt batrana. Asa imi spune fie-mea, ca 20 de ani inseamna „batran” deja. Ei bine, experienta mea numara imediat 25, deci a trecut binisor de majorat. Insa eu nu sunt batrana, ea (experienta mea) e astfel, ca sa fim bine intelesi. Cand spun ca sunt tanara, ma bazez pe entuziasmul meu, mai acerb si inconstient – sa-i spunem asa – ca al multor adolescenti! Ma bazez pe zona de comfort extrem de ingusta si de usor de sarit din ea, pe dorinta si capacitatea de a invata, si de a-i invata pe altii, lucruri noi. Pe mentalitatea mea out of the box dar totusi rigida atunci cand e vorba de standarde. Standardul profesional conteaza, in meseria aceasta nu iti poti permite sa fii poet sau artist. Daca totusi esti poet, musai sa te cheme Eugen Barbu (era si matematician, pentru cei care au deschis Google mai tarziu sau cartea de romana dupa anii ’90), daca esti artist musai sa fii in zone precise, fara cap in nori si lipsa de punctualitate.

Nu mi-am dorit intotdeauna sa fiu secretara/ asistenta. Mi-am dorit sa fiu profesor de limba romana. Dar cand am descoperit ca, pentru a fi o asistenta competenta, e musai sa fii profesor de limba romana (si de cat mai multe alte limbi straine!) sau macar sa poti deveni unul...ei bine, de atunci mi-am dorit sa fiu doar asta! O asistenta buna...deci, o asistenta buna arata ca mine, cu toata modestia! OK, cel putin ca mine. Nu discutam de fizic, desi nici acela nu este deloc de neglijat. E obligatoriu sa aiba o prezenta eleganta, distinsa, discreta. Sa aiba carisma. Sa zambeasca frumos si sincer, dar nu tot timpul ci doar atunci cand e nevoie, caci o asistenta de top nu este insotitor de bord. Nu se afla acolo sa fie placuta, se afla acolo sa fie utila. Daca este foarte utila cu siguranta va fi si (foarte) placuta. Nu trebuie sa se planga, nu trebuie sa vada problema ci rezolvarea ei, oricare ar fi aceasta (problema, da?! De ea discutam!) de la si-a patat seful cravata sau i s-a desprins doamnei director tivul, pina la „avem o traducere de 90 de pagini de executat in 90 de minute” (da, se poate!) sau „avem nevoie de un private jet alimentat si gata de plecare, din Paris cu directia Cape Town”. Trebuie sa ai contactele si sa cunosti oamenii, iar daca totusi n-ai contactele si nu cunosti nici oamenii, trebuie sa ai idei unde i-ai putea gasi sau cine i-ar putea cunoaste si ti i-ar putea prezenta repede si eficient. Trebuie sa stii cand sa spui „nu stiu” dar trebuie sa intelegi ca „nu pot” nu este o optiune acceptata neargumentat. E ok sa spui nu si nu se poate, dar e musai sa dai detalii concise si clare, si e musai chiar sa nu se poata (de exemplu: nu o sa poti niciodata sa il mai aduci pe Michael Jackson sa sustina un concert live. Ceea ce nu inseamna ca ar fi exclus sa ti se ceara, daca esti asistenta de top!)

Am fost asistenta de top. Sunt inca. Si misiunea mea de credinta si, totodata, dorinta mea cea mai sincera este sa nu raman singura. Pentru ca este o meserie frumoasa si foarte importanta. Nu ma credeti pe cuvant. Cautati-ma si dati-mi sansa sa va demonstrez asta.

Cateva cuvinte despre mine

Ce oferim

  • Comunicare si negociere

    Asistenta/ asistentul unui executiv de top trebuie sa fie - inainte de toate - un bun comunicator....
    Detalii

  • Curs programe utilizate

    Cursurile noastre acopera: Dactilografiere metoda oarba Operare in Word - formatare, aliniere,...
    Detalii

  • Curs comunicare de afaceri in engleza si italiana

    Sa vorbesti o limba straina, corect gramatical si fara accente amuzante este deja o provocare....
    Detalii